Călătoria unui suflet pe Mare

Poate că am stat prea mult închis(ă) într-o sticlă și am avut timp să mă gândesc … la ceea ce a fost și la ceea ce este … pentru că nu poți ști ceea ce va fi, decât dacă sorbi timpul, așa cum tu mi-ai sorbit sufletul și l-ai închis aici … reflexie egoistă a ceea ce ai spus undeva, cândva … dacă nu voi fi eu, nu va fi nimeni să te elibereze și vei fi singur(ă) și vei pluti în voia valurilor, pe soare sau furtună … în sticla care e cea mai perfidă închisoare, pentru că e transparentă și poți vedea totul și poți simți cum e să fii Marea și să-ți dorești Portul … ca o scăpare și ca un liman al așteptării tale care își dorește și țipă și se zbate și crede că nu o aude și nu o simte nimeni!!!

De fapt, am fost doi înainte de a fi unul și am fost unul și același … înainte de a fi unul și unul … și am trăit toate clipele ca și când nu mai era alt timp și nu mai era alt loc și altă lume … în lumea în care m-ai adus să trăiesc nu era loc decât pentru egoismul tău și al meu și pentru o energie care se numea împreună și care conținea totul și nimic altceva nu mai conta … atunci când vrei totul, poți avea totul … doar sacrificând orice altceva în afară de visul de a fi mereu o floare de cireș, care înflorește doar sub căldura privirii tale și care își ia zborul doar din palma ta … spre o zare pe care o știi doar tu și pe care o pot simți doar eu …

Oare ne-am dorit prea mult și am avut prea puțin?… sau am trăit prea intens în timpul scurt care și așa a fost prea zgârcit cu noi … pentru că navigând pe mare, în Sticla transparentă în care mi-ai închis sufletul … am avut timp să reflectez la tot ceea a fost!! … pare câteodată că se estompează, când Marea e lină și durerea e amorțită … și deodată totul pare aievea, când Marea e agitată și amintirile revin, din neant … și oare e doar o iluzie … că undeva există acea Libertate și acel țărm fără constrângeri … sau poate că Sticla care mă strânge e doar Libertatea mea, cu limitările date de tine și cu frica mea de a zbura … fără tine și în lipsa ta … ca și cum nu aș avea încredere să zbor dacă știu că tu nu sufli vântul spre aripile mele!!!

Deși plutesc pe Mare … spre Port, câteodată mă gândesc că e un vis sau o glumă, din vremea când luam totul în glumă și totul era ușor și nu mă durea nimic … nu mă gândeam deloc la o definiție a Libertății mele și nici la cea a Libertății tale …și în general nu gândeam, fiind prea ocupat(ă) să trăiesc clipa și să o savurez lacom, ca pe-o duminică fără sfârșit!! … și uite că fără să simt și fără să știu, m-am trezit închis(ă) într-o Sticlă care plutește pe Mare, spre Port … aș vrea să strig și aș vrea să uit, dar mă gândesc cu speranță la clipa când se va spulbera vraja și voi ajunge la țărm și voi simți din nou…cum e să fiu liber(ă) să caut din nou un cireș în care să înfloresc … pentru că nu pot înflori decât pentru cineva ca Tine…care e și Mare și Port și Țărm …