Celălalt pe care-l adoram

Și pe care, tot timpul, îl visam

Toți avem rădăcinile undeva…
Greu de deslușit foarte limpede
Unde
Sau de ce…
Toți și fiecare dintre noi
Avem reacții umorale
Sensibile
Calde…
Uneori neașteptat de bune
Alteori
Nemeritat de proaste…
Și care sunt receptate ca atare
În afară…
Fără ca prea multă lume să-nțeleagă
Zbuciumul interior
Trăirea
Exaltarea din zori
Și apoi prăbușirea neanunțată de nimic
Și aparent inexplicabilă!
Nimeni nu poate înțelege exact
De ce avem atâta entuziasm
Câteodată
Și atât de multă energie
Și dintr-odată
Totul devine opac
Și confuz
Și nu mai avem niciun orizont
Și nicio speranță
Din cele care erau foarte palpabile
Deunăzi…
Punem etichete
Multe etichete
Aplicate sumar…
Fără să pătrundem în trăirea interioară
A omului cu care ne intersectăm
Pentru perioade mai scurte
Sau mai lungi
De timp…
Fiindcă noi vrem ceva
Din ea/el
Care nu se regenerează
La fel de repede,
Cu aceeași feroce rapiditate
Cu care noi ne hrănim
Nevoia noastră interioară
De bine!
Suntem egoiști
Suntem lacomi
Suntem exagerat
De calzi
Sau de cruzi
Sau de rapizi
În a explora ceea ce ne interesează
În a ne hrăni
Cu ceea ce ne convine
În a păstra senzațiile extra
Rămase de la festinul
Nostru
Tandru
Și senzual
Și de la clipa în care
Am văzut pentru o fracțiune de secundă
Cerul
Și nemurirea sufletului
Și zborul
Și adâncul în care eram
Și din care voiam să evadăm
Măcar pentru un timp
Dacă nu pentru
Tot timpul!
Și celălalt?
Cum adică care celălalt?
Cel pe care îl devorăm
Cel pe a cărui emoție ne clădim
Zâmbetul nostru de azi
Și Visul nostru de mâine?
Poate că totuși
Celălalt are tot atâta nevoie
Să simtă
Că timpul mai are răbdare
Că nimic nu se termină
Azi
Acum
Aici…
Ca și cum
Nici nu ar fi început niciodată
Ca și cum
De fapt
Nici nu ar fi existat
Un timp
Al conexiunii
Al pierderii identității
Al contopirii
Și un început al sfârșitului
În care
Tot ce-a existat ca reper fundamental
Este negat cu obstinație
Este coborât în derizoriu
Și a devenit
Absolut banal!
Toți avem
și fiecare din noi
Are ceva aparte
Neînțeles și enigmatic
Și profund.
Unii se pot ridica
După ce au zburat
Și au căzut…
Și pot zbura din nou!
Și alții
Rămân acolo
Unde au fost
Stăpânii lumii
Și ai Cerului care zâmbea
Și unde nu era
Nicio deosebire
Și nicio distanță
Între Eu și Tu…
Și nici nu știam prea bine
Dacă eram Eu
Cel pe care îl știam prea bine
Sau dacă eram celălalt Eu…
Cel care își rupsese zăgazurile
Cel care zbura
Deasupra tuturor
Căutându-l tot timpul
Și visându-l
Și fiind împreună
Strâns lipiți
Dincolo de realitate
Și de judecăți de valoare
Și de orice frică…
Pe celălalt
Daaa
Pe celălalt lipsă din mine
Pe cel care puteam fi
Eu
Uneori
Câteodată
Tot timpul…
Celălalt pe care-l
Adoram!!

Celălalt
pe care îl visam

toți fugim, uneori
de propria noastră imagine
reflectată în afară…
de propriile noastre vulnerabilități
pe care le simțim mult mai acut
atunci când suntem
inadecvați
timpurilor
sau momentelor din timp…
sau poate că fugim
de frică să nu alunecăm
din Vis
din brațele celui pe care
îl adoram
fără ca să știm
prea bine de ce…
sau de frică să nu fim
abandonați
la un anumit moment dat!
fricile sunt totdeauna în noi
și reverberează ciudat
atunci când nu te-aștepți
și te surprind
perfid!
Noi credem că ni se cuvine
Tot ceea ce putem cuprinde
cu mintea
și cu mâinile
si cu Visul…
și trăim cu multă aroganță
clipa
ca și când ne aparține
și am vrea să rămânem suspendați
acolo
în acel Vis
în care eram
Cel mai
și Cea mai
și atunci și acolo
nu ne era frică de nimic
și nu fugeam de nimeni
și eram fundamental
bucuroși
să savurăm
cea mai caldă clipă
a noastră
și cea mai senzuală parte
din noi
și acel moment de sincronizare
unic
și poate irepetabil
cu celălalt
pe care-l visam
și pe care
de cele mai multe ori
îl adoram!
Și atunci când fugim
de noi
și de fricile noastre
și coborâm din Vis
ni se întâmplă să trăim
momente
săptămâni, luni sau ani
sau crâmpeie de viață
cu oameni care
doar pentru că s-au nimerit acolo
cred că au drepturi
asupra noastră
și cred
cu multă naivitate
că dețin
o parte din noi…
cea mai bună, cred ei,
parte din noi!
Am fugit de noi
Și am nimerit la ei
Dintr-o întâmplare ciudată
a sorții
tocmai poate ca să-nțelegem
ce diferențe fundamentale
există
între lumile între care
pendulăm constant
și între oamenii care cred
cu multă naivitate
că ne dețin
pentru că au simțit
pentru un moment
sau mai multe
că le place
ceva din noi!
Poate că frica noastră fundamentală
Este să trebuiască să explicăm
de ce fugim
și de ce ne dorim zborul
și de ce
suntem atât de lucizi
atunci când vrem să ne pierdem…
și de ce ne dorim
să întindem brațele
după celălalt
pe care-l adoram,
pe care-l așteptam
și pe care,
de atâta timp,
și atât de obsedant…
îl Visam!

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus