Golful liniștii

 

Atât de mult mi-am dorit să fiu o etichetă,cusută fin pe hainele tale…să stau sfios și să simt, atomii pielii tale cum respiră…zi de zi, noapte de noapte, simfonia scrisa de trupul tău special pentru mine … e atâta liniște și atâta mirare în ochii tăi calzi … e cineva care respiră în același ritm cu tine,  e cineva care se întreabă, în același timp cu tine…unde sunt speranțele noastre … în care golf stă goeleta speranței, plecată la drum odată cu timpul și mai ales … ce s-ar întâmpla dacă nu ne-am pune atâtea întrebări existențiale … despre sincronizare și despre speranță și despre timp …

Aș vrea să fiu pierdut undeva în tine, să nu mă simți … cum stau și te privesc și să te-nsoțesc peste tot, în fiecare clipă … să fiu pierdut în tine și să nu știi decât tu cum să dai de mine, ca să mă duci cu tine la mal … în golf…așa mi-e mai ușor să simt liniștea din tine și bucuria din mine, că sunt eu și sunt viu cu tine…

 Aș vrea să mă pot ascunde  în palma ta ,ca să-ți pot simți emoția când îți duci palma la tâmplă și când mangâi cu ea, hainele pe care le îmbraci … e atâta liniște în palma ta și atâta dor nespus nimănui … doar crengile arborilor și frunzele toamnei târzii simt înălțarea din visul tău, scris undeva pe o geană a zării, cu petala unui trandafir ciclame … Și eu, o etichetă … cusută fin … absorbită de mirosul pielii tale și de uitarea din palma cu care mă mângâi…

Aș vrea să stau infinit de mult cu tine, în golful liniștii, să privim stelele și cerul … și să tăcem despre noi, normal … lăsând doar timpul să-și povestească trecerea … aș vrea să fiu … ascuns undeva în tine … să mă duci cu tine peste tot și să mă scoți la iveală doar tu … cât de mult îmi doresc să bem o cafea, în golful liniștii…și să fiu în ceașca din palma ta…E locul meu din tine, în care mă simt acasă … pe țărmul tău, în visul meu … din viața ta…

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus