Frica noastră cea de toate zilele

23. octombrie 2017 Dulce și Amar 0
Frica noastră cea de toate zilele

…oare de ce ne e, unora … atât de frică să fim mai calzi în relațiile personale, mai apropiați și mai … normali? … parcă totul a devenit rece, impersonal, de un cenușiu funcționăresc … de aceea mi se pare că ori de câte ori mai stăm la o coadă ca să plătim ceea ce avem de plătit … electricitate, gaze, cablu, impozite pe teren și pe venit și impozite pe viață …

… și după ce  mai înfruntăm încă o încruntare venită de după minunatul ghișeu … devenim mai reci, mai insensibili și mai închiși în noi … mai puțin deschiși și mai puțin dispuși să comunicăm mai apropiat, mai cald și firesc ceea ce ne preocupă…

… de fapt, în timp ce alergăm de la un ghișeu la altul, de la grădi la școală și de la slujbă la meditații, trecând în goană pe la piață, mall sau supermaket … încercăm să ne strecurăm pe undeva sentimentele !!…pe unele le-am îngropat adânc, poate pentru că ne e frică atunci când ies la iveală, poate pentru că ne aduc la suprafață amintiri plăcute și nu prea … de pe vremea când eram mai expansivi și mai deschiși…

… poate că ne e frică, unora dintre noi, de ceea ce se va-ntâmpla dacă depășim barierele (auto)impuse și venim în întâmpinarea celor din jur … poate că o să fim din ce în ce mai mult ca niște insule într-un arhipelag, așteptând să apară o corabie ca să ne salveze sau așteptând să apară cineva mai curajos … care să înceapă să construiască un pod peste marea indiferență cenușie și peste imensa frică de a fi respinși pentru că ne-am născut diferiți și îndrăznim să trăim altfel decât ceilalți …

…pînă la urmă, ceea ce rămâne impregnat în zidurile cenușii ale fricii de a arăta că suntem vulnerabili și pe plajele fierbinți ale mărilor pe care încă nu le-am trecut … este puterea noastră de a nu ne recunoaște învinși de uzură, tracasare, trădare, pseudoprieteni deghizați în blană de amici iubitori și de veșnica alergătură care ne prinde viețile într-un vârtej din care simțim câteodată că nu mai putem ieși … și dacă ieșim, o facem traumatizați de frica că nu vom putea fi înțeleși așa cum ne dorim sau că vom auzi de la oameni care pretind că urăsc exprimările impersonale, expresii gen zi bună!!…noapte liniștită și altele de gen…eliptice de pronume și de verb(e), dar mai ales eliptice de căldura pe care trebuiau să o conțină …

… și mai rămâne ceva, dincolo de ziduri…frica noastră de a clădi edificii frumoase, lipsite de emoție și frica de a fi părăsiți, în ele … după ce ne-am străduit să le facem și după ce ne-am străduit să ne învingem anxietatea și ne-am bucurat că am învins mistrețul cu colț de argint…

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *