Corabia vieții și cântecul sirenelor

…Înțelepții ne învață că viața este o călătorie …

nu decidem noi când ne naștem, cât trăim și când plecăm la stele … și tot timpul învățăm să socotim, chiar daca aritmetica noastră nu se potrivește cu cea divină … când plecăm la drum, de pulbere sau de ape …

 

… nu știm niciodată primejdiile care ne pândesc … ne simțim doar cutezători să încercăm experiențe noi, să atingem noi orizonturi, să simțim energia noii cunoașteri …

nu ne sperie nimic pentru că nu știm ce înseamnă frica și spaima și teama de a părăsi și/sau de a fi părăsiți pe un țărm … dincolo de  orice adiere de vânt care aduce ploaia …

 

… corabia vieții te poartă în călătoria ei nebună prin mări și oceane, pe val, pe creastă și ce furtună se iscă atunci când te miri că mai simți o senzație nouă … și atunci te legi de catarg, ca să nu uiți unde trebuie s-ajungi și ca să nu uiți ținta finală a drumului …

 

… nu mai știi de ce ai pornit și nu mai știi încotro s-apuci dar auzi  cantecul, ca un dulce fior, ca o așteptată alinare și ca un drog fără de care nu poti să treci porțile cunoașterii …

 

… sunetul crește în intensitate și vibrația lui te răscolește … îti aduci aminte de iubiri și de trădări, de ploaie și vânt într-o după amiază de iulie la mare, de sunetul liniștii la 5 dimineața când vrei să pleci, dar ai mai vrea să rămâi în căldura clipei ce se dilată …

 

… nu pentru tine bat clopotele azi … mai poți visa la toate turlele aurite din zare și la trenul care duce cu tine o speranță cuibarită în piept …

… daca n-ai văzut niciodată o locomotivă cu aburi cum scâșnește din roți în câmpia uitată de oameni și de Dumnezeul speranțelor noastre, nu știi niciodată cum e să urci pe creastă, ca să culegi flori de colț …

ediție limitată, revăzută și adăugită, princeps, doar pentru senzația ta de înalt și de zbor …

 

… cine este stăpânul cerului și al pământului,ca să dicteze aritmetica vieții mele, pe ce drum să pornesc și de cine s-ascult? … oare să m-opresc s-ascult concertul magic al sirenelor cu cap de femeie și coada de vis neîmpărtășit și strigăt de uimire? …

 

… nu mai pot s-aud cântecul acesta de dor, din naiul fermecat, care susură ușor ca și ceața care învăluie țărmul … sunt tânăr și viteaz și laș, în același timp … și mi-e frică de marea sirenelor mai frumoase ca orice închipuire pământeană …

 

… mă dor mâinile și degetele și încheieturile și gândul care mă ține strâns de catarg!!!…

nu trebuie să uit de ce-am plecat la drumul atât de chinuit care se scurge din mine plângând de dorința de a rămâne,

o ancoră în calea uitării …

 

Homer a scris despre Ulysse și sirene un poem, pe care nu l-am înțeles niciodată pînă când nu am văzut o sirenă, cântând la nai o doina …

mi-e frică și țin strâns de catarg, ca să nu plec în zare și să uit că frica nu doare …

există și plânge în mine, chiar dacă ajung cu bine pe țărm …

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus