Dialoguri imaginare cu Tine

despre voluptatea singurătății
…și când am construit zidul, am vrut să fie trainic, dar nu m-am uitat să văd, la sfârșit…cât de gros a ieșit!

Partea întâi

Cei care ne pot iubi

Sunt și cei de care ne simțim atrași cel mai mult
Și cel mai tare…
Poate fiindcă ne regăsim atât de mult în ei
Sau poate
Că avem o chimie subtilă
Și greu de cuantificat
De undeva…
Dintr-o altă viață
Și dintr-o altă iubire
Și dintr-o amintire
De care am rămas fundamental
Legați
Cu vraja aceea nedezlegată
De care am tot fugit
Și care ne tot ajunge
Din urmă!
Cei care ne pot iubi
Ne pot simți în profunzime
Și se pot satura
De senzația aceea
De prea plin
Pe care o simți
Atunci când întinzi mîinile
Și te-nfioară
Tremurul sângelui
Care face să palpite
Carnea aceea
Care pare că e din tine
Și vrea să se-ntoarcă
Înapoi…
Și nu știi de ce
O cauți mereu
Și o vrei din nou
Și din nou
Cu o frenezie
Vecină cu nebunia
Din clipa în care
Cerul a explodat
În mii de așchii
Și totul s-a scufundat
În mine
Și totul a urcat
În tine
Și Îngerul a strigat
Și am deschis ochii
Cu teamă…
Să văd dacă mai ești
Dacă exiști aievea
Și dacă parfumul tău
De mosc lemnos
Este cel din Visul meu
Cel pe care-l visez mereu
Cel cu care-am venit
Din toate viețile
În care am sorbit
Toată căldura deșertului
Din curbura genunchiului tău
Arcuit
A mirare
Și din panta lină
Și dulce
A umărului tău
Care se trezește
Și vibrează
Și strigă mut
Sub buzele mele
Lacome
Dintotdeauna!

Partea a doua
Cei care -nu -ne pot înțelege
…nu poți fi și înăuntru și în afară…

Sunt cei cu care împărțim
O parte din noi
O mare parte din nebunia noastră
Și din felul nostru
Greu de explicat
Intraductibil
Dureros uneori…
De a fi altfel!
Sunt cei care nu așteaptă
La cotitură
Ca să vâneze
Momentele
Când ești și poți fi
Vulnerabil
Sau cei care
Îți arată atunci când
Te aștepți mai puțin
Cealaltă față
Urâtă
Hâdă
Dezgustătoare
A monedei!
Putem pleca undeva
Împreună
Pentru un timp
Suspendat
Și care nu mai pleacă nicăieri
Ca să -ne-iubim fundamental
Incorect
Imoral
Și vulcanic
Și fierbinte
Într-un mod pe care
Unii și alții
Îl denumesc senzual…
Dar pentru noi
Înseamnă felul nostru firesc
De a fi
Și de a zbura
Și de a visa cu ochii deschiși
La timpul
Trecut
Prezent
Și poate
Fără niciun viitor
Palpabil
În care
Am atins simultan
Cerul
Și am rămas acolo
Împreună
Și n-am mai vrut
Să ne-întoarcem!
Totul pare atât de simplu
Acolo
Și câteodată
Totul pare atât de fad
Și de insipid
Atunci când cobori
În realitatea palpabilă
Și simți cum te-nconjoară
Perfid
Gândurile
Neliniștea
Anxietatea
Și nu poți răspunde
Sau nu vrei
Să răspunzi
Preciselor întrebări stupide
Menite să te treacă
În rândurile celor
Obișnuiți
Să dea socoteală…
Și să-și povestească
Experiențele
Cu clasicele și banalele
Și exasperantele
Clișee
Lipsite de orice
Ingredient
Și lipsite de culorile
Absolut necesare
Și absolut vitale
Unor asemenea experiențe!
Și singurul refugiu
Care îți deschide brațele
În asemenea momente
Chiar dacă
Sună periculos
Și perfid
Și chiar dacă pare temporar
Deși poate oricând deveni
Permanent
Este singurătatea…
Doar tu și cu tine
Același chip
Cu multiple oglinzi
Care reflectă
La fiecare mișcare
O altă parte
Din tine!

Partea a treia
Cei care nu ne (re)simt
totul se află, acolo, nespus și nescris…undeva în adânc!

Poate că așa scrie
Undeva în stele…
Ca unii să simtă
Mult prea mult
În exces
Și foarte diferit
Totul
Și alții să simtă
Doar ecourile slabe
Ale propriei lor neputințe
De a fi acolo
Sus
Acolo unde se avântă
Doar vulturii!
Neliniștea existențială
A unui așa zis
Neînțeles și ciudat
Empatic
Singuratic
Și cu totul ieșit din tipare
Provine din incapacitatea lui
Fundamentală
De a traduce
Altfel decât prin trăiri
Semne
Atingeri
Înălțări fulminante
Și căderi lungi și adânci…
Ceea ce (re)simte în interior!
Dincolo de carcasa fizică
Dincolo de cuvinte
Și dincolo de timp…
E acel moment în care
Am luat în siajul
Câmpului nostru energetic
Pe cineva absolut
Comun
Anonim
No name
Pe care l-am (re)creat
Și (re)poziționat
Pe o orbită
Pe care n-a mai fost
Și nici nu va mai fi
Vreodată!
Și apoi …
După cald vine rece
Și după urcare vine
Abisul
Și după noi
Potopul…
Și la pachet cu toate
Dezamăgirea
Frustrarea
Și de multe ori
Singurătatea
(auto)impusă.
Și aroganța…
Și vulnerabilitatea
Unei căutări
Aparte.
Atunci când refuz
Să fiu un trofeu
Numai bun de pus
Pe perete
Atunci când nu vreau
Să fiu asemănat(ă)
Cu nimeni
Și atunci când senzațiile mele
Depășesc orice descriere
Și orice nivel de înțelegere
Mă apucă deseori
Nebunia
Și dilemele existențiale
De care nu pot niciodată
Fugi?
Cine sunt eu acum,
Azi
În această clipă
Și de ce simt totul altfel?
Și de ce
Cei care mă (re)simt
Vin și pleacă
Și doar mă gustă
Uneori
Fără să înțeleagă
Mai nimic!
Fiindcă nu poți înțelege
Rațional
Ceea ce nu poți palpa
Cu simțurile
Și nu poți înțelege
Nevoia mea acută
De acea căldură
Mai fierbinte ca vântul deșertului
Și de acea lumină
Care să lumineze în orice
Întuneric
Și de acea
Atingere
Care mă face întotdeauna
Să zâmbesc
În mijlocul oricărui pustiu
Numit uneori
Singurătate!

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus