Și băieții plâng, câteodată

…se întamplă să vrei să faci lucruri deosebite și lucruri pe care le vezi bune,pentru oameni pe care îi vezi buni și deosebiți…

… dar se întamplă să vezi și cealaltă față a monedei,atunci când ceea ce ai vrut să fie deosebit a fost aruncat în derizoriu și strălucește stins în noroi,fără să fie prețuit la valoarea pe care tu ai dorit-o sau ai vrut să o impregnezi acolo…și brusc tot acel noroi îți vine în față și te lovește cu puterea gestului tău la cub și rămâi năucit și evident confuz…de ce vrei să faci lucruri deosebite și frumoase,pentru oameni deosebiți și frumoși??…

… oare gestul a fost frumos doar în mintea ta sau omul a fost frumos doar în mintea ta sau pur și simplu ai avut un miraj…sau ai surprins doar acel moment când omul chiar a fost frumos și totul se potrivea și energiile erau complementare și sincronizate…atat de sincronizate…

… și ce rost mai are să explici ce ai dorit de fapt să faci și cum ai văzut frumusețea ascunsă din omul care te-a impregnat exact atunci cu clipa lui măiastră??…și ce rost mai are să explici de ce vezi atâtea lucruri frumoase care se pierd și atâția oameni deosebiți care fug de frumusețea lor interioară pentru că le e frică …că pot fi altfel decât s-a obișnuit lumea cu ei…

… da, am îndrăznit să spun adevărul despre ceva care m-a deranjat și am greșit momentul sau am greșit cuvintele sau poate chiar omul … care rămâne deosebit, chiar dacă s-a supărat și a aruncat mărgăritarele adunate cu trudă în noroi și chiar dacă poate n-am greșit decât momentul sau timingul sau poate era doar un pretext ca să fie fuga mai ușoară …

dar indiferent a cui a fost greșeala și cat de mult a durut, am învățat încă o dată că și băieții plang, câteodată…atunci când (mai) greșesc…