Săgetătorul care provoacă și înfruntă lupii

 

 

… în general, un Săgetător conduce haita de lupi, pentru că are calități de conducător … dar prin dans își poate exorciza demonii și poate să-i hipnotizeze pe cei din jur în ritmurile oricărei muzici … pentru că atunci când dansează Centaurul, orice muzică capătă un sound senzual …

… dual fiind și cu o alcătuire din contraste, orice Săgetator trăiește cu primejdia în el, mănîncă cu ea la masă … are nevoie ca de aer să simtă pericolul că plutește undeva prin preajmă și asta îl stimulează si în același timp îl provoacă să meargă mai departe și să încerce să atingă noi culmi …

… oare este o luptă permanentă în noi, câștigată constant de către Centaur(ă), oare impulsul fierbinte al Libertății câmpiei pe care am alergat cândva, oare dealurile în care ne-am impregnat de mirosul florilor de cireș și oare aerul puternic al munților pe care i-am învins … ne fac să ne simțim înlănțuiți oriunde ni se pare că nu ne putem exprima liberi, oriunde eul nostru interior … atât de complex și bogat în semnificații, nu poate rosti cuvântul acasă?? …

… orice Săgetător are un Centaur un el -mai mic sau mai mare- și asta înseamnă că pentru a fi în echilibru cu această forță a naturii, un Săgetător trebuie să fie foarte atent la dozaje … pentru că totul poate să o ia urgent la vale, într-o parte sau alta, dacă Centaurul nu este strunit cum trebuie, dacă nu i se dă o direcție clară și dacă nu i se oferă un orizont …

… și asta este una dintre marile probleme de conștiință ale Săgetătorilor … Quo vadis, Domine?? … încotro, Doamne??câteodată pare că oriunde te-ai uita, nu poți căpăta niciun răspuns și toată lumea cântă versurile aceluiași refren … multă calitate zace în Săgetători dar și multă nebunie și mult dor de ducă, de Libertate și de imensitatea spațiului în care curg line acordurile unei muzici pe care doar Săgetătorii o pot auzi …

… deci nu e de mirare dacă în lupta lor cu ei înșiși- pe care o poartă tot timpul- și în manifestul lor de Libertate, pe care îl scriu mereu cu sacrificii imense … Săgetătorii înfruntă haita din jurul lor cu mâinile goale, cu inconștiență și cu mult curaj … o sfidează chiar, provocând-o să muște, să sară la luptă pe față, să-și arate colții … atunci își face apariția Centaurul din noi, care își cere drepturile și care vrea să supună haita și să o conducă, dar nu înainte de a seduce-o … pentru că ne credem puternici și în stare de orice și credem-câteodată- că nu putem fi înțeleși de nimeni …deci, după noi potopul sau … atunci i-am condamnat pe toți la moarte:)

… e și asta o satisfacție, să înfrunți lupii și să-i îmblânzești, făcându-i să-ți știe de frică … și Centaurul din tine zâmbește în sinea lui, superior, pentru că poate disimula, poate manipula și poate domina … mai ales dacă e obișnuit să danseze cu lupii, în lumina reflectoarelor, pe orice scenă …

… întrebarea este și în același timp, marea provocare a Săgetătorilor, dintotdeauna și pentru totdeauna … voi putea domina lupii, îi voi putea conduce și mă voi amesteca cu ei, dovedindu-le că pot fi ca ei … dar oare mă voi putea desprinde de ei și-mi voi putea continua drumul?? … morala este că orice Centaur(ă) poate dansa cu lupii, dar foarte puțini lupi pot fi îmblânziți … pentru că e greu să pătrunzi în sufletul unui Săgetător, dacă nu simți același ritm cu ea/el și nu te pătrunde aceeași muzică …

 

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus