Un Săgetător avea o oglindă

 

 

… în care privea din când în când, ca să-și dea seama cum mai arată visurile și iluziile Omului și câte kilograme a mai pus pe el Centaurul … nuuu, ăsta e un coșmar:)

… dar în principal, atunci când un Săgetător (se) privește în oglindă, dincolo de micile imperfecțiuni fizice și dincolo de criticismul care  locuiește, din timpuri imemoriale în ea/el… vede cum stau sau în ce stare sunt idealurile lui fondatoare, fiindcă numai noi știm ce povară grea e să fii jum jum … jumătate om supus greșelii și jumătate animal nesupus nimănui, sau invers!

… oricum tot timpul într-un Săgetător se dă o luptă… între minte și carne, între realitate și iluzie și între a vrea totul și a nu vrea nimic, dacă nu poți avea totul … eeei, hai poate nu chiar totul, dar pe aproape, fiindcă a vrea totul a devenit obositor chiar și pentru cei mai mari fani ai Săgetătorilor:)… iar dușmanii se sinucid pe capete, sau pleacă în pelerinaj pe durată nederminată, ca să nu-i mai vadă pe norocoșii Săgetători cum strălucesc, chiar și atunci când pare că zeița Fortuna și-a întors fața de la ei!!

… dacă un Săgetător privește în oglinda din care îi zâmbeste cineva care și-a pierdut speranța, e jale cu J mare … fiindcă în fișa postului unui Săgetător scrie că este atât de optimist, încât trebuie doar să cheme norocul și acesta se prezintă la intâlnire, pe orice vreme și în orice anotimp!!

… marea problemă e cum îl chemi și cât crezi în tine și ce speranțe ai de la el??… fiindcă toți avem momente când ni se pare că ne merge prost și că Divinitatea nu ne (mai) iubește, dar poate că nu interpretăm corect semnele și poate că doar am luptat prea mult și prea des, în războaiele altora … și acum avem nevoie de un respiro ca să ne încărcăm bateriile golite de energie!!

… așa sunt Săgetătorii, dau tot și ard puternic si cu flacără mare, fără să se gândească la consecințe și fără să mai păstreze rezerve, fiindcă se gândesc tot timpul … las că găsim noi o cale s-o scoatem la capăt și vine Doamne Doamne și ca-n totdeauna ne prinde de gulerul hainei și ne trece pragul, cumpăna sau ne rezolvă dilemă existențială care ne bântuie de la facerea lumii și de când au scăpat Centaurii din sclavie și cutreieră liberi câmpiile…

adică ne ține norocul și energia si ne putem risca ad infinitum … să facem dreptate și să îndreptăm relele lumii și să luptăm pe cele mai grele baricade??… dar cu ce costuri și cu ce, dar mai ales cu cine mai rămânem, după ce i-am ajutat pe toți să viseze înalt și să vadă the big picture??!

… deci, iubita mea Săgetătoare și/sau puternicul meu Săgetător … nu e nicio problemă dacă te uiți în oglindă și vezi că ai obosit și vezi că pare că nu mai ai orizont și speranță și nici norocul nu mai e ce-a fost… e un semn foarte clar că trebuie să simplifici totul și să nu-ți risipești energia, că trebuie să sacrifici proiectele mai puțin importante sau să le amâni pe mai târziu …

Fiindcă vine un timp și pentru Săgetători … în care trebuie să aștepte, să-și astâmpere nerăbdarea și să se sprijine pe ceva solid, un umăr puternic sau un golf liniștit sau un țărm de unde orice Săgetător care nu a uitat ce înseamnă să ții arcul cu săgeți în mâini…

Poate lansa din nou la apă goeleta numită atât de frumos…

Speranța!!

Ste Lyann
Articole create 144

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus