Un Săgetător este puternic tot timpul

 

 

… poate că multă lume se întreabă de ce Săgetătorii își doresc să zboare atât de sus, atât de mult și atât de des … de ce vor să se încarce cu senzații care -poate- altora le-ar ajunge pentru mai multe vieți și de ce devin neliniștiți, atunci când nu trăiesc intens?

…poate că tendința lor naturală de a privi spre vârf, nu spre bombeurile pantofilor, sfidează liniștea multora dintre cei din jur … născuți și crescuți ca să nu deranjeze pe nimeni cu intensitatea trăirilor lor … dar nu, nu, nu … această atitudine nu li se potrivește Săgetătorilor, care se nasc cu Vulcanul în ei și care ard puternic în toate clipele care contează … pentru că, nu-i așa … prin venele Săgetătorilor care sunt Săgetători:) curge Pasiunea care aprinde sângele și face ca obstacolele să devină niște jaloane anonime …

… sigur e că toți Săgetătorii se nasc cu Centaurul în ei … unii îl simt mai repede, iar alții mai târziu … unii îl hrănesc și se lasă purtați de el, iar alții vor să-l înăbușe, pentru că li se pare că foamea de libertate a Centaurului dăunează grav moralei comune:) și zgâlțâie din temelii închistarea unei lumi lipsite de fantezie și golite de ideal … dar „foamea” de lucruri frumoase este acolo și căutarea unor oameni care să viseze cai verzi pe pereți împreună cu noi … este în noi și plânge liniștit pînă atunci când o putem aduce la suprafață și poate curge cu lacrimi de bucurie … ca un izvor care adapă setea noastră de a fi înțeleși și de a fi iubiți pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce am putea fi, undeva… cândva…

… sigur e că nu suntem perfecți, deși visăm tot timpul că am putea atinge cu mîna Cerul iernii sub care ne-am născut și din care vrem să evadăm … dar suntem capabili să realizăm momente deosebite, unice în perfecțiunea lor caldă, sensibilă și atât de senzuală … cu condiția să ne depășim frica de Abisul în care putem cădea, după ce am visat, după ce am zburat și după ce ne-am înălțat atât de sus …

… Săgetătorii sunt atât de puternici sau vor fi cu atât mai puternici … dacă vor recunoaște, în primul rând față de ei înșiși că forța interioară cu care se nasc și focul lor interior și lupta și visul îi fac vulnerabili … pentru că nu vor putea fi tot timpul în control și nu vor putea explica tuturor ceea ce simt … pentru că există momente când și ei pe ei se înțeleg destul de greu … pentru că sunt impulsivi și pe cât sunt de sensibili, pe atât de duri pot deveni … pe cât pot fi de buni și de minunați, pe atât de necruțători și de subiectivi pot fi, dacă li se pare că li se îngrădește Libertatea și li se limitează spațiul interior, un teritoriu sacrosanct pentru orice Săgetător…

… și trebuie să recunoaștem, cu luciditatea noastră caracteristică … că, după ce că suntem greu de descoperit … pentru că suntem conștienți că e atât de greu să împarți „nebunia”cu cineva ca tine în fiecare clipă și în toate clipele, că e atât de greu să lași deoparte instinctul de conservare și să zbori, știind că poți fi rănit și poți sângera și poți cadea în Abis … de unde, toți Săgetătorii știu bine că trebuie să se ridice singuri, hrănind cu jar Centaurul care pare că doarme în ei … câteodată suntem și greu de receptat/suportat/înțeles … pentru că avem o logică proprie care excede oricărei analize raționale!!

… dar nu vă speriați, e doar o slăbiciune temporară … doar o iluzie sau doar frica ancestrală a Săgetătorului care visează să vadă Abisul de pe Vârful muntelui … și să nu mai cadă niciodată în el!!

 

Ste Lyann
Articole create 144

Un comentariu la „Un Săgetător este puternic tot timpul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus