Un veac de singurătate…în doi.2.

Partea a doua

Strigătul

Și atunci când îți trece furia
Și după ce dai vina pe toți cei care
Îți vin în minte
Și pe toate cele ce sunt
Realizezi că
De fapt
Ai greșit.
Și greșelile au consecințe
Iar unele dintre ele le suporți tu
Și ele te transformă
Și te modelează
Și te ucid în fiecare clipă
Și te aduc la viață
În fiecare dimineață
În care trebuie să înfrunți realitatea
În care vrei să strigi
Dar pare că nu te aude nimeni.
De ce eu, Doamne?
Și de ce mie
Sunt întrebări banale
Care trec prin tine
Fără răspunsuri clare
Fiindcă tocmai ești pre(a)cupată
Să strigi că ți se face o mare nedreptate
Mai mare decât Cerul
Care uneori pare atât de aproape
Și mai mare decât frica
De mistrețul cu colț de argint
Care te vânează în nopțile în care nu dormi
Sau visezi straniu
Că ai fugit și ai scăpat
De toți și de toate.
Și evaluezi lucid totul
Fiindcă după furie apare luciditatea.
E momentul când vezi totul foarte clar
Și realizezi că ai două variante mari și late…
Pleci sau rămâi.
Te crezi tare și chiar ești
Foarte puternică
Și o iei personal
Atunci i-am condamnat pe toți
Să-mi trăiască pe viu
Hipersensibilitatea
Și strigătul
Care vine dinspre adâncurile
Unui eu interior
Profund rănit și tulburat
Și răvășit de contemplarea
Propriei tale dureri.
Ești închisă și împachetată
Frumos
Și alții au scris pe tine
Cu un tuș gros
Propria lor rezoluție:
Zidit(ă).Definitiv.
Ce e aia devenire întru ființă?
De ce ai vrea tu să fii altfel
Decât toată lumea care acceptă
Și bea și mănîncă
Aparent voios
Resemnată în înfrângerea
Care a devenit chiar mai prietenoasă
Între timp?
Și ce este aia
Că îți crește vibrația
Dacă suferi
Că nu poți accepta
Să fii sacrificată
Pentru ca tuturor celor dragi
Să le fie bine.
Egoismul lor contra hipersensibilității tale
Care se ascute
Care urlă și care țipă
Mut
Oare nu este nimeni să mă audă
Și oare nu vine nimeni
Să îmi arate o cale
Și să mă ajute.
Și între timp
Mic dejun, prânz, cină
Școală, slujbă, rate
Rufe, zile de naștere și concedii
Și multe plecări departe
Și multe evadări
Într-o lume paralelă
În care nimeni nu te poate ajunge
Fiindcă e a ta.
Creată de tine
Ca să poți suporta realitatea
Singurătății care se adâncește.
Pare că toți trec pe lângă tine
Fără să te vadă
Sau fără să te simtă
Dar tu începi să simți foarte acut totul
Și știi deja
Să vezi dincolo de aparențe
Fiindcă sensibilitatea nu doar doare
Dar și te ajută
Te ghidează
Te transformă
Te spiritualizează
Și oceanul adânc
De căldură
Din tine
Emite continuu
Un SOS
Care nu poate fi recepționat
Decât pe frecvențele celor care
Nu te întreabă
De ce?
Ei doar aud un strigăt
Care nu se știe inițial
De unde vine
Și nu știu cum arată
Omul
Care a lansat strigătul în eter.
Doar simt
Forța emoției cu care
Sufletul tău pictează
Senzații intense
Și lumi paralele
Pline cu atâtea promisiuni
Care pot deveni
Realitate
Doar atunci când
Ai decis că e cazul
Să pășești
Afară din singurătate.

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus