Un veac de singurătate…în doi.5-6.

Partea a cincea

Cu tălpile goale prin deșertul singurătății

Am nevoie să fiu ocupată tot timpul
Ca să nu mă pot gândi
Cum ar fi dacă
Aș pleca
Undeva departe
De toți și de toate
Și mai ales…
Undeva departe de mine!
Pentru aproape toată lumea
Singurătatea e o povară
E un stigmat
E un deșert în care te trimit alții
Atunci când alegi să fii Tu
Și să nu te faci preș
În fața viziunii lor înguste
Despre cum și unde
E locul tău!

Eu am început
Să mă obișnuiesc
Să merg desculță
Prin deșertul singurătății mele
Ca să simt tot timpul
Toate senzațiile
Și să nu-mi uit Visul
Și destinația!
Mă risipesc tot timpul
În toți cei din jur
Și las tot timpul
O parte din mine
În ei
Și în toate clipele lor
Sunt o parte din credințele mele
Și o parte din grijile mele
Și o bună parte din mine
Și din pasiunea cu care fac
Orice lucru!

Dar cea mai bună parte din mine
Încă n-a ieșit la iveală
Încă se refuză
Și încă stă ascunsă
În vulcanul din adâncul meu
Care are atâta lavă fierbinte
Cât pentru
Un veac de singurătate!
Mă întreb de ce
Am atâtea de oferit
Și pare că nimeni nu observă
Asta
Și toți mă laudă
Pentru felul meu normal
De a fi
Fără măcar să se-ntrebe
De ce uneori
Mă port
Absolut anormal?
Mie mi se pare
Atunci când înfrunt teama
Din deșertul singurătății mele
Că anormalul a devenit
Normalul zilelor noastre
Și că sensibilitatea
Pare un moft
Tratat în mare viteză
Și în mare grabă
La și altele!

Se consideră
Că sunt un bun
Adjudecat
Odată cu semnarea
Contractului
Și singurele mele drepturi
Sunt cele din fișa postului!
Dar am atâta dragoste de oferit
Atâta căldură
Atâta tandrețe
Și sunt atâtea lucruri
Nespuse nimănui
Și mă întreb
Dacă
Le voi spune vreodată
Cuiva?
Am avut atât de mult timp
Să plec și să mă-ntorc
Din mine și la mine
Si m-am urât
Pentru că nu pot fi altfel
Și m-am detestat profund
Și m-am simțit vinovată
Pentru ceea ce simt
Și m-am iubit
Și am înțeles
Că așa a fost să fie
Că trebuia să fie așa
Ca să mă descopăr
Și ca să înțeleg
Că trebuie să trăiesc viața mea
Și să fiu
Propria mea stăpână
Și propria mea alegere!

Și am înțeles că nu e suficient
Să cobor uneori
Din Visul meu
În care cineva
Mă descoperă
Pentru că mi se cuvine
Asta
Ci trebuie să lupt
Ca să-mi împlinesc visul
Și asta înseamnă
În primul rând
Că trebuie să respir mai mult
Aer liber
Că trebuie să împing zidul
Mai departe de mine
Și mai ales
Nu trebuie să lupt fățiș
Cu cei care vor să mă zidească
Și nu trebuie să fac
Pași greșiți.
Fiindcă la fiecare renunțare
De-a mea
La fiecare întoarcere forțată
Și la fiecare încercare eșuată
De evadare
Aerul se rarefiază
Zidurile se apropie tot mai mult
Și nu pot lupta inteligent
Pe toate planurile
Și cu toți
Odată!

Partea a șasea
Îngerul care mă strigă în fiecare noapte

Toată viața mi-am dorit
Ca partea cea mai bună
Din fiecare lucru care mi se-ntâmplă
Să vină la urmă
Ca să rămân cu un gust bun
În mine
Și ca să îmi pot hrăni
Optimismul
Care suflă puternic
De fiecare dată
În Focul care arde
Cu flacără din ce în ce mai tare!

Mi-am dorit să merg singură
Pe drumul către
Propria mea cetate
A Damascului
Ca să văd cu ochii mei
Cum e să mergi
Cu ochii larg deschiși
Pe drumuri
Pe care nu ai mai fost niciodată!
Câteodată, noaptea târziu
Și dimineața foarte devreme
Dar mai ales atunci
Când fazele Lunii
Nu mă prea lasă să dorm
Mă întreb
De unde vine această
Nevoie enormă
De afecțiune
Și de ce
Am strâns în cămările sufletului
Meu
Atât de încercat
Comori pe care
Nimeni nu știe deocamdată
Că pot exista?

Și dacă deschid gura
Ca să spun ceva
Despre asta
Îmi aduc aminte
De îngerul care mă strigă
Puternic
Ori de câte ori
Crede că sunt în primejdie!
Timpul pare că trece mai repede
Atunci când ai vrea
Să-l închizi undeva
Sau atunci când vrei să oprești doar clipele
Care au însemnat ceva
Pentru mine!
Și în nopțile lungi
Pline de singurătatea mea
Și a Lunii care mă veghează
Mă întreb
Și dacă totuși
Un duh hain
Și rău
mi-a furat sufletul
si l-a ascuns
Într-o lampă
De unde pot vedea
Totul
Foarte bine
Și pot simți
Toată dragostea
Pe care alții n-o pot vedea?

De ce port cu mine
Atâta dragoste nespusă
Nimănui
Și de ce pot să ard
Ca lava
Din cel mai fierbinte
Vulcan?
De ce simt privirile tuturor
Atunci
Când îi zâmbesc
Celui care mă protejează
Cu gândul lui
Oriunde merg
Și ce s-ar întâmpla dacă
Toți acesti oameni
Care văd în mine
Un reper
Și care văd cu obstinație
Doar partea din mine
Pe care îi las eu să o vadă
Ar ști
Cum arată
Visul meu
După un veac de singurătate
În care am fost abandonată
Pe țărmul unui golf pustiu
Și după ce m-am străduit atât de mult
Să fac din golful
Lipsit de viață
Și de dragoste
Și de strălucire
Un conac
Plin cu amintiri
Care mă reprezintă.

Acum ar trebui să plec
Pe un drum pe care
Nu-l cunosc
Și să plătesc
Prețul aroganței supreme
Care înseamnă
Că pot nu doar să-mi
Urmez Visul
Ci că aș putea și să-l întâlnesc
În carne si oase
În viața asta
Care uneori pare
Atât de cenușie
Și de fadă
Și pare că nu are deloc
Sare și piper
Si condimente!
Și daaa…
Aș vrea doar să mă iei
În brațe
Și să uit că sunt
Un om responsabil
Și atât de lucid
Și de matur
Și să pot zâmbi
Cu ochii
Și cu sufletul
Celui care
Mă completează
Și mă simte
Fără cuvinte
Și fără interogații stupide
Și fără să mă judece.

De fapt
Simt că pot avea
O conexiune profundă
Cu cineva
Care să vrea să zboare
Cu mine
Fără frică
Și fără inhibiții
Și fără false pudori
Cineva pe care să nu-l sperie
Felul în care
Vibrația mea înaltă
Îl poate duce
În locuri
Unde
Puțini
Au mai fost vreodată
Și atingerea mea senzuală
Să se întâlnească mereu
Cu atingerea lui
Și să nu ne plictisim niciodată
Atunci când pleacă gerul
Și scârțâie lemnul
Grinzilor groase
De atingerea mâinilor noastre

Și de atingerea
Sufletelor noastre
Și ale minților noastre
În ceea ce poate fi
O conexiune sofisticată
Și continuă
Și atât de caldă

Și atât de tandră

Și de completă!

-va urma-

Ste Lyann
Articole create 184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus